Ucraina la masa mare a NATO și teatrul păcii de la Istanbul: de la biletul de onoare la jocul de-a diplomația cu Rusia

Când ai un război la ușă și niște rachete rusești pe cer, nimic nu e mai plin de farmec decât un bilet la masa mare a NATO. Așa că Volodimir Zelenski s-a îmbrăcat frumos și a trecut pe la Bruxelles, prin Berlin, pe la Vilnius și, hopa, s-a oprit la Haga. Iar Haga, orașul unde totul miroase a brânză veche și diplomație cu gust de Gouda, a decis: „Ok, băiatule, te invităm!”

Drumul lung de la Kiev la Haga

Așa a anunțat Zelenski că va fi la summitul NATO de la sfârșitul lunii iunie – între 24 și 26, pentru că e bine să fim exacți când vorbim de baluri diplomatice. Și ca să nu rămână nimeni cu impresia că au fost invitați din mila cuiva, el a ținut să precizeze: „dacă Ucraina nu era pe listă, Putin dansa cazaciocul pe masa noastră”. Cu alte cuvinte, absența Ucrainei ar fi fost o victorie pe tavă pentru țarul de la Kremlin.

Rutte, un nou șef, un nou balet diplomatic

Summitul acesta e special din două motive: e primul cu Mark Rutte în rol de șef la NATO, fost premier olandez cu freză de showman și fler de politician cu zâmbet de croazieră, și e primul în care Ucraina se așază la masă de musafir oficial, nu doar ca băgător de seamă de pe hol.

Dar stai, nu te entuziasma prea tare: nici acum nu vor vorbi despre aderarea completă, că americanii și germanii încă au dureri de cap. Dar simbolistica e cât se poate de puternică. Se va vorbi despre garanții de securitate, despre cum să faci o „umbrelă” comună pe cerul Ucrainei și, mai ales, cum să-i ții pe ruși departe de țărmul NATO.

Criza din Marea Neagră și dansul la masa mare

Între timp, Zelenski pare să fi prins gustul turismului diplomatic. De la summit la summit, el adună puncte de fidelitate pe cardul de VIP al Occidentului, promițând mereu că nu vine cu mâna întinsă, ci cu idei și soldați cu experiență de front.

Iar la Haga, unde istoria e plină de procese și sentințe, poate o să-i vină vreo idee și de tribunal internațional pentru invadatorii de la Kremlin. Că vorba aia, dacă tot ești invitat, fă-ți de cap: cere și o amintire istorică de la gazde.

Putin, nervos și cu retorica de modă veche

Culmea ironiei e că Rusia, cu propaganda ei de modă veche, a reacționat fix cum te-ai aștepta: cu acuzații că NATO face jocuri murdare și că „nu există loc pentru pace cât timp Zelenski e tratat ca un rege”. Dar NATO a ridicat din umeri, cum face de obicei: „Băi, e vorba de un invitat la cină, nu de un prinț moștenitor”. Chiar și așa, toată lumea știe că la masa asta, cu 32 de state și jumătate de Europă la aceeași tacâm, nu se discută doar despre brânză și șampanie – ci despre vieți, frontiere și viitorul ordinii mondiale.

Summitul, un cabaret cu miză mare

Să fim serioși: orice summit NATO e un fel de cabaret cu diplomați, generali și vorbe grele. Dar cu Ucraina pe lista de invitați, cabaretul devine brusc un spectacol cu miză reală, un fel de „Game of Thrones” cu mape de briefing și planuri de apărare.

În timp ce Rusia își lustruiește retorica agresivă și pune poze cu drone pe ecranele TV, Zelenski își lustruiește bocancii și-și pregătește discursul. Va vorbi despre Crimeea, despre porturile de la Marea Neagră și despre cum vrea să-și recapete pământul cu prețul a mii de vieți.

Și, dincolo de cuvinte, va încerca să scoată și ceva tangibil: un coridor sigur, niște arme în plus, o promisiune că NATO nu-l va lăsa să lupte singur.

Ucraina – invitat special, dar nu încă membru

Așadar, la final de iunie, Haga va fi din nou centrul poveștilor și, pentru o clipă, al speranțelor. Ucraina își va flutura pașaportul NATO, măcar pentru câteva zile. Și noi, spectatorii obosiți de la marginea Europei, vom sta cu ochii pe acest bal diplomatic, cu jumătate de inimă la Odessa și jumătate la mesele rotunde din Olanda. Să vedem dacă la finalul serii rămâne doar muzică de fanfară sau se aude, timid, primul acord de „bine ai venit la club”.

Când diplomația e tot ce ai și tot ce speri

Pentru Kiev, fiecare summit e o șansă să iasă din izolare și să-și securizeze viitorul. Pentru NATO, e testul suprem al solidarității într-o lume cu prea multe frontiere. Pe 26 iunie se va închide ușa de la Haga, iar Ucraina va pleca acasă fie cu un pașaport simbolic de încredere, fie cu un zâmbet amabil și speranța că data viitoare chiar va conta. În rest, rămâne teatrul geopolitic și, cum îi stă bine, o diplomă de „participant onorific” la o alianță care se joacă și cu vieți, nu doar cu fraze pompoase.

Negocierile de la Istanbul – un dans pe muchie de cuțit și un ceai fierbinte la mijloc

Războiul e pe masă, dar și ceaiul turcesc

La Istanbul, la umbra moscheilor și a cafelei groase, se joacă alt balet – mai puțin mediatizat, dar cu un potențial exploziv. Ucraineni și ruși la aceeași masă, cu jumătate de fund pe scaun și jumătate gata să fugă, într-un spectacol de politețe cu dinți încleștați.

Poker cu cărți măsluite și politețe de protocol

Nimeni nu vrea să pară disperat, dar toți știu că discuțiile nu-s altceva decât un ecran de fum: Ucraina cere eliberarea tuturor teritoriilor ocupate și a prizonierilor, Rusia vrea recunoașterea anexărilor și un „vecin docil” la graniță. Între replici calme și priviri reci, toți știu că hărțile de pe masa de la Istanbul pot fi șterse în două zile de bombardament pe Nipru.

Turcia – gazda cu tactică de bazar

Turcii joacă rolul de gazde cu fler de bazar: „Hai, băieți, stați jos și vedeți cum să vă împărțiți banii și granițele, fără să răsturnați ceaiul pe masă.” Erdogan vrea să pară „mirele păcii” – și deși are interesul propriu (influență, exporturi, imagine), e clar că vrea și el un final, să poată zice „Ați văzut? Pace la Istanbul!”.

Crimeea și Donbasul – bomboanele otrăvite de pe platou

Aici e miezul – Ucraina nu vrea niciun centimetru dat pe mâna rușilor, rușii nu acceptă nici măcar discuția despre retragere. Crimeea și Donbasul sunt bomboanele otrăvite de pe platou: fiecare le vrea pentru el, iar la Istanbul nimeni nu le poate înghiți fără să facă o criză de nervi.

Stagnare cu zâmbet protocolar

Negocierile par „o stagnare cu politețe” – două rânduri de promisiuni, un ceai turcesc și un oftat adânc. Nu există o dată clară de armistițiu și nu există un plan care să poată fi vândut acasă fără scandal. Dar toți joacă rolul: „Să pară că facem ceva, până când frontul ne va obliga să facem altceva.”

Între front și masa de negocieri

Și esențialul e ăsta: viitorul păcii nu se decide la Istanbul, ci pe câmpurile de luptă din Ucraina. Acolo unde dronele mușcă, unde blindatele nu au politețe și unde fiecare metru cucerit sau pierdut rescrie soarta Europei.

O cană de ceai și un oftat adânc

Așa că, la Istanbul, e multă diplomație, dar puțin aer proaspăt. Toți vor să pară „reasonable” – dar, de fapt, toți știu că sfârșitul va veni doar când frontul va dicta cum și unde să fie pacea. Iar până atunci? Rămâne ceaiul turcesc, discuțiile cu jumătate de voce și oftatul lung, ca un cor de oboseală care străbate tot continentul.